În calitate de acvaristi este foarte important sa cunoastem sau mai bine zis sa masuram nivelul de pH, kH si gH din acvariul personal si din sursa de apa. Mediul cel mai potrivit pentru viata acvatica este exprimat prin termeni care arata proprietatile apei, termeni precum pH-ul si gH care indica habitatul natural al pestilor. Multi acvaristi, chiar daca masoara acesti parametrii, nu îi înteleg în totalitate, nu cunosc modul în care interactioneaza acestia si mai ales care sunt efectele pe care le au asupra pestilor. Informatiile de mai jos va ofera definitii ale acestor parametrii si clarificarea termenilor, precum si modul în care afecteaza viata pestilor tropicali.
PH-ul
Este cel care defineste caracterul acid sau alcalin al apei. Provine din limba franceza - hydrogène – si este tradus drept puterea hidrogenului fiind cel care masoara concentratia ionilor de hidrogen din apa. Este cuprins între 1 si 14, o valoare mai mica decât 7 semnalând caracterul acid al apei, iar un pH mai mare de 7 indicând o apa alcalina.
Apa potabila trebuie sa aiba un pH cuprins între 6,5 si 8,5 iar apele acide au tendinta de a coroda conductele si robinetii în timp ce apele cu caracter bazic au un gust neplacut si amarui.
PH-ul reprezinta cantitatea de ioni de hidrogen (H+) si hidroxid (OH-) care sunt dizolvati într-o solutie. Cu cât numarul ionilor de hidrogen este mai mare, cu atât apa este mai acida, iar pH-ul este mai mic.
De exemplu:
O solutie care contine o concentratie egala de hidroxid si hidrogen este considerata drept NEUTRA, iar valoarea pH-ului este 7.
O concentratie mai mare de ioni de hidroxid indica o valoare mai mare de 7 a pH-ului si o apa alcalina.
O concentratie mai mare de ioni de hidrogen indica un pH mai mic de 7 si o apa acida.
Scala pH-ului este logaritmica sau altfel spus, fiecare pas în jos sau în sus este de 10 ori mai mic sau mai mare decât precedentul. Adica, un pH de 6 este de 10 ori mai acid decât un pH de 7, iar un pH de 5 este de 100 de ori mai acid decât unul de 7 si exemplele pot continua. Majoritatea pestilor de apa dulce traiesc în marja unui pH de 5.5 si 7.5. Dar asa cum am mentionat, scala pH-ului este logaritmica si de aceea reprezinta o variatie de peste 1000 de ori. Chiar si o mica schimbare a pH-ului poate afecta pestii, cauzând stresul sau moartea lor. Pentru pesti consecintele sunt multe si variate. De exemplu le pot afecta capacitatea de respiratie, iar aciditatea sau alcalinitatea ridicate pot provoca daune fizice direct pielii, branhiilor sau ochilor.
Expunerea îndelungata la nivele sub-letale de pH pot cauza stres, o cantitate de mucus excesiva si îngrosarea epiteliului pielii si al branhiilor, de cele mai multe ori având consecinte fatale. De asemenea, exista si consecinte indirecte care pot afecta vietatile din acvariu. Schimbarile pH-ului vor afecta gradul de toxicitate a multor compusi dizolvati.
De exemplu: amoniacul devine mai toxic pe masura ce creste pH-ul. Fluctuatii ale pH-ului, desi sunt mentinute în marja preferata, pot fi periculoase pentru sanatatea pestilor. Bacteriile nitrifiante, esentiale în conversia amoniacului în nitrati au la rândul lor o marja a pH-ului care se cuprinde între 7.5 si 8.6. Variatiile pH-ului afecteaza si unele tratamente medicamentoase. Chloramina-T este mai toxica la un nivel scazut al pH-ului, în timp ce permanganatul de potasiu este mai periculos la nivele mai înalte ale pH-ului.
MONITORIZAREA pH-ului într-un acvariu stabil ne indica momentul în care trebuie schimbata apa sau atunci când substratul trebuie sifonat. Excesul de mizerie poate produce acid carbonic care va acidifia apa si va scade valoarea pH-ului. Chiar daca selectarea pestilor în concordanta cu valoarea pH-ului sursei de apa (pentru umplerea acvariului) este cea mai buna metoda pentru a evita schimbarea voita a pH-ului, multi acvaristi doresc sa creasca pesti care implica alterarea pH-ului. Mai multe tipuri de pesti pot accepta o marja limita de variatie a pH-ului, dar reproducerea devine dificila si chiar imposibila. În orice caz, exista câteva metode pentru alterarea pH-ului din acvariu personal.
METODE DE REDUCERE a pH-ului
Filtrarea apei folosind turba.
Adaugarea lemnului în acvariu sau în vasul cu apa.
Injectarea cu dioxid de carbon.
Folosirea produselor din comert destinate scaderii pH-ului.
Schimbarea apei cu una mai moale sau cu una cu osmoza inversa (RO).
METODE DE CRESTERE a pH-ului
Aerarea apei, prin eliminarea dioxidului de carbon.
Adaugarea de pietre care contin calcar sau folosirea coralilor.
Folosirea produselor din comert destinate cresterii pH-ului.
Atentie! Orice schimbare de pH se va face treptat!
Apa care este amortizata slab (kH scazut sau duritate temporara) va determina fluctuatii mai înalte ale pH-ului decât apa bine amortizata. Ca o regula generala, APA DURA este de obicei mai alcalina si mai bine amortizata, în timp ce APA mai MOALE este de obicei mai acida si slab amortizata. Duritatea permanenta are la rândul ei un efect asupra pH-ului si de aceea, pentru a întelege perfect pH-ul, trebuie sa întelegem si duritatea apei.
DURITATEA apei este determinata de continutul de saruri de calciu si de magneziu care, la încalzirea apei, se precipita. De aceea nu se recomanda depozitarea sticlelor de apa îmbuteliata la temperaturi ridicate. Apa cu duritate medie este considerata cea mai indicata pentru consum. Apa acumuleaza multe substante dizolvate înainte de a ajunge la chiuvetele din propria gospodarie. Duritatea este o masura a concentratiei de ioni metalici asa cum sunt calciul, magneziul, fierul si zincul. Majoritatea acestor concentratii provine din trecerea apei de ploaie prin diferite pietre. În majoritatea surselor de apa întâlnim în general, saruri de calciu si de magneziu iar în cantitati foarte mici gasim alte metale. Trebuie luate în calcul doua feluri de DURITATE.
1. Duritate permanenta si alcalinitate
Mai este cunoscuta în general si sub denumirea de duritate carbonica sau nepermanenta, adica (kH). Ambele constituie duritatea totala (gH). Alcalinitatea sau duritatea temporara (carbonica adica kH) se refera la duritatea derivata în mare parte din ionii de carbonat si bicarbonat si reflecta direct capacitatea de amortizare a apei. Poate fi precipitata sau exterminata prin fierberea apei. Duritatea permanenta masoara ioni de nitrati, sulfati si clorura si nu poate fi eliminata prin fierbere. În timp ce exista o conexiune între duritatea apei si amortizare, duritatea este, în mare parte, un produs al ionilor de calciu si magneziu, iar amortizarea este produsa de ioni de bicarbonat si carbonat. Asa cum am mentionat mai sus, apa dura este de obicei mai bine amortizata iar apa moale mai putin amortizata. Totusi, în functie de compozitia apei, este posibil sa avem apa dura care este amortizata slab sau invers. Pentru a stabili felul apei folosite avem nevoie de un echipament de testare pentru gH si kH.
kH
Duritatea carbonica sau duritatea temporara este cea care masoara capacitatea de amortizare, de absorbtie si neutralizare a acizilor fara schimbari majore de pH. Gânditi-va la capacitatea de amortizare ca fiind un burete, cu cât capacitatea de amortizare este mai mare cu atât si buretele este mai mare.
De câta amortizare are nevoie acvariul personal? Cu cât valoarea kH-ului (cu cât mai mare buretele) este mai înalta, cu atât si apa din acvariu va fi mai rezistenta la schimbarile de pH.
kH-ul unui acvariu ar trebui sa fie într-atât de mare încât sa previna fluctuatii mari ale pH-ului în timp. Daca valoarea kH-ului este sub 4.5 OdH, ar trebui sa acordati atentie pH-ului (printr-o testare periodica) pâna când ajungeti sa cunoasteti cât de stabil este pH-ul din acvariu. Amortizarea însa este asemeni unei sabii cu doua taisuri. Latura pozitiva consta în faptul ca, ciclul nitrogenului din acvariu produce nitrati. Daca nu avem o amortizare buna (adica un kH bun), atunci si pH-ul va scadea în timp. Capacitate de amortizare stabila va mentine stabil si nivelul pH-ului. Latura negativa este ca apa dura are aproape întotdeauna o capacitate de amortizare mare si daca pH-ul din acvariu este prea înalt va putea mult mai greu sa fie scazut.
Amortizarea mai este numita si ‘alcalinitate’ dar nu trebuie confundata cu termenul de ‘alcalin’. Acvariile cu un kH scazut necesita o atentie sporita la schimburile de apa pentru a controla nivelul nitratilor astfel încât pH-ul sa nu scada. Ca si în cazul pH-ului, exista metode de a creste sau descreste puterea de amortizare a apei:
METODE DE A CRESTE a Kh-ului:
Adaugarea de bicarbonat de sodiu. O lingurita de bicarbonat la 50 l poare ridica nivelul kH-ului cu aproximativ 4 OdH fara efecte majore asupra pH-ului.
Adaugarea unei pietre de aer pentru a intensifica miscarile apei la suprafata eliminând dioxidul de carbon.
Folosind produse din comert destinate acestui lucru.
METODE DE A MICSORA Kh-ul:
Injectând dioxid de carbon.
Folosirea apei cu osmoza inversa în combinatie cu apa de la robinet.
Folosirea produselor din comert.
Nu este o idee buna folosirea apei distilate în acvariu. Prin definitie, apa distilata nu are kH ceea ce înseamna ca daca adaugati chiar si foarte putin acid pH-ul se va schimba si va stresa pestii. Datorita acestei instabilitati, apa distilata (sau orice apa pura) nu se foloseste direct niciodata. Apa de la robinet sau alte saruri trebuiesc adaugate înainte pentru a creste gH-ul si kH-ul.
gH
DURITATEA GENERALA (gH) se refera la concentratia de ioni de calciu si de magneziu dizolvati. Dar si alti ioni pot contribui la duritatea generala însa sunt nesemnificativi si uneori dificil de masurat. Atentie!!! Atunci când se spune ca pestii prefera o apa moale sau dura, se face referire la gH si nu la kH. gH-ul nu afecteaza în mod direct pH-ul desi apa dura este de obicei alcalina datorita unor reactii între gH si kH. Un gH necorespunzator va afecta transferul de nutrienti prin membranele celulei si poate afecta fertilitatea icrelor, functionarea adecvata a organelor interne cum ar fi rinichii dar si procesul de crestere. De obicei majoritatea pestilor si a plantelor se pot adapta la un anumit gH dar reproducerea va fi mult mai greu de realizat.
Majoritatea testelor masoara gH-ul în grade germane de duritate sau OdH, care reprezinta egalitatea cu 17.9 mg/L. De vreme ce mg/L este egal cu ppm (parti pe milion) înmultiti gradele OdH de 17.9 daca preferati sa lucrati cu ppm. Tabelul de mai jos va ofera o idee despre cât de dura este apa din acvariul personal dupa ce veti citi testele:
TABELUL DURITATII GENERALE
0-4 dH 0-70 ppm Foarte moale
4-8 dH 70-140 ppm Moale
8- 18dH 140-210 ppm Duritate medie
12-18dH 210-320 ppm Duritate semnificativa
18-30dH 330-520 ppm Dura peste 30dH
520 ppm Foarte dura
METODE DE CRESTERE a Gh-ului
Adaugarea de calcar în acvariu (va creste si kH-ul care va determina si cresterea pH-ului)
Adaugarea de carbonat de calciu va creste valorile gH si kH.
METODE DE A REDUCE gH-ul
Adaugarea muschiului de turba în filtru.
Folosirea produselor din comert pentru a ‘înmuia’ apa (aceasta extermina ionii de calciu si magneziu si îi înlocuieste cu ioni de sodiu. Multi acvaristi sunt de parere ca aceasta metoda nu este acceptabila deoarece majoritatea pestilor care prefera apa moale nu prefera si sodiu).
Amestecarea apei cu alta apa cu osmoza inversa (RO – reverse osmosis). Asa cum ati observat este mai dificil sa schimbam gH-ul fara sa afectam sau sa înfluentam kH-ul decât daca am proceda invers.
CONCLUZII:
Cu toate ca sunt pH-ul, kH-ul si gH-ul sunt diferiti, ei interactioneaza si se influenteaza unul pe celalalt. Daca schimbati un parametru este cazul sa îi monitorizati si pe ceilalti pentru a observa schimbarile care apar. Cel mai usor si cel mai recomandat este sa alegeti pesti care sa fie compatibili cu parametrii sursei de apa pe care o folositi.
De asemenea, tineti cont de faptul ca toate schimbarile trebuie facute în mod treptat. Când va hotarâti sa faceti anumite schimbari este de preferat sa le faceti într-un recipient în afara acvariului si apoi sa amestecati cu apa din acvariu. Daca aveti un kH scazut, faceti schimburi de apa mai dese în concordanta si monitorizati pH-ul mai frecvent. Decorurile precum lemnul sau elementela care contin calcar, filtratul cu turba etc vor afecta kH-ul si pH-ul din acvariul personal.
În calitate de acvaristi este necesar sa masuram valorile pH-ului, kH-ului si gH-ului ale acvariului personal si al sursei de apa pe care o folosim, pentru ca acesti parametrii stabilesc compatibilitatea pestilor cu habitatul lor natural. Speram ca acest articol constituie o lectura care va va ajuta sa cunoasteti si sa întelegeti mai bine definitiile acestor termeni precum si modul în care interactioneaza parametrii apei si efectele pe care le produc asupra pestilor.
